Am asistat, la sfârşitul săptămânii trecute, mut de uimire la atacul furibund lansat de preşedintele Băsescu asupra presei. Vreau să spun de la început că sunt unul dintre cei care recunosc că şi presa sare calul de multe ori, dar de aici şi până la atacul suburban lansat de Traian Băsescu e cale lungă. Sunt de acord cu preşedintele că, în calitate de cap de familie, trebuie să-şi apere familia, dar cu ce îi fusese atacată domnului Băsescu onoarea de familist? Cu faptul că presa a reprodus greşelile gramaticale pe care le face fiica sa atunci când vorbeşte în calitate de persoană publică, de om politic? Cum ar fi trebuit să reacţioneze presa, să o laude? Din punctul meu de vedere, preşedintele ar fi trebuit să se simtă jenat, nu jignit, şi să pună mâna să-şi trimită „copilul timid” să facă meditaţii la limba română. Nu neapărat cu un profesor universitar. La nivelul la care se află i-ar fi de ajuns domnişoarei şi un învăţător. În ceea ce-l priveşte pe preşedinte, atitudinea sa este incalificabilă. Eu personal consider că nu mai am preşedinte. Pe mine un asemenea om nu mă reprezintă. Nu pot fi reprezentat de un om care se exprimă golăneşte la televizor aruncând cu porecle şi acuzaţii de tot felul în stânga şi-n dreapta. Mă uitam la discursul celui care, din nefericire, este preşedintele nostru şi aveam senzaţia că am nimerit într-un spectacol cu Divertis (deşi glumele celor de la Divertis sunt mult mai bune). M-a impresionat mânia socialisto-proletară cu care preşedintele i-a înfierat pe „ziariştii tonomat” (ziarişti care stau în apartamente de bloc şi circulă cu maşini de câteva mii de euro) pentru că au îndrăznit să se ia de „copilul timid” care stă la vilă şi se plimbă cu Range Rover-ul de 80.000 de euro. Dacă pentru nişte critici oarecum banale şi total îndreptăţite a reacţionat aşa, mă întreb cum ar fi reacţionat dacă fiicei sale i s-ar fi spus “găozară”, “păsărică” sau “tigancă împuţită”, aşa cum nu s-a sfiit domnia sa să le spună unor tineri de vârste apropiate cu cea a fiicei sale. Sigur, domnia sa ar trebui să înţeleagă faptul că, aşa cum spunea chiar fiica domniei sale, în viaţă mai ai şi eşecuri, nu numai „succesuri”. În ceea ce mă priveşte, citând-o tot pe domnişoara Băsescu, care spunea atât de frumos că „unii oameni vor să vorbesc cu tine” iar alţii nu, eu nu mai vreau să „vorbeşte” cu şi despre preşedintele Băsescu. Nu merită.

This entry was posted on 17-03-2008 at 12:52 am and is filed under Editorial. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.