Am scris de nenumărate ori, în această rubrică, despre nesimţirea oamenilor politici şi a funcţionarilor publici – oameni plătiţi din banul public. Iată însă că, din păcate, a venit vremea să scriu şi despre nesimţirea celor din sectorul privat. Mă voi referi aici la angajaţii supermarketurilor. Am trăit zilele trecute o experienţă extrem de neplăcută la ieşirea dintr-un astfel de magazin. Este vorba de Kaufland unde, ca şi în alte supermarketuri au fost angajaţi nişte oameni care stau la ieşirea de la case şi te controlează în sacoşe. O chestie de mai mare prost gust nici nu poate exista. Adică ai fost spionat de camerele de luat vederi, ai trecut de alarme, ai trecut de casele de marcat şi trebuie să aştepţi resemnat ca un oarecare să-şi bage botul în sacoşele tale să vadă dacă nu care cumva ai reuşit să păcăleşti sistemul şi să furi ceva. Repet, această chestie mi se pare una dintre cele mai mari jigniri aduse clientului. Aşa cum spuneam, sunt mai multe magazine unde se procedează aşa, dar în unele oamenii respectivi dau dovadă totuşi de oarecare bun-simţ. La Kaufland însă, respectivii cotrobăitori prin sacoşe se pare că nu au auzit de aşa ceva. Să mă explic: ieşind de la casă în respectivul magazin am trăit, aşa cum vă spuneam, o experienţă care m-a făcut să mă simt ca ultimul borfaş.
Cotrobăitoarea bagajelor nu s-a limitat doar la a se uita în sacoşe, ci mi-a luat plasele cu fructe şi mi le-a pus din nou pe cântar să vadă dacă nu cumva am mai pus vreo portocală în plasele deja cântărite. Jenant şi extrem de jignitor! Stau şi mă gândesc cum nu le-o fi ruşine şefilor acestui magazin să se comporte în asemenea hal cu cei care le bagă milioane de euro în buzunare. Dacă ne consideră atât de hoţi pot să se ducă acolo de unde au venit, că nu plânge nimeni după ei. Şi să nu credeţi că povestea mea e singulară. Nu, cu câteva zile înainte, o colegă de-a mea a fost apostrofată de un angajat al aceluiaşi magazin că a stat prea mut în faţa unor rafturi cu marfă. De parcă nu mai are voie omul să analizeze marfa înainte s-o cumpere. Probabil că băieţii ăştia n-au auzit niciodată de sintagma: „Clientul nostru, stăpânul nostru”. La ei pare a fi „Clientul nostru, bătaia noastră de joc”.

This entry was posted on 18-02-2008 at 3:27 am and is filed under Editorial. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.